Violența în școli: „Zero toleranță” sau doar vorbe goale?
Ministrul Educației, Daniel David, a proclamat cu emfază „zero toleranță” față de violența din școli. Declarația a fost făcută cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, un moment perfect pentru a arunca praf în ochii publicului. Însă, în spatele acestor cuvinte pompoase, realitatea este cruntă: mai mult de jumătate dintre elevi sunt victime ale violenței, iar cea verbală este cea mai frecventă. Dar, desigur, ministerul nu a primit „sesizări majore”. Poate că elevii ar trebui să trimită plângeri scrise pe hârtie aurită pentru a atrage atenția autorităților.
Probele de competențe: „Autoevaluare” sau altă scuză ieftină?
Într-un alt episod de negare a realității, ministrul a declarat că probele de evaluare a competențelor sunt „foarte importante” și reprezintă „probe de autoevaluare”. Cu alte cuvinte, elevii sunt lăsați să se descurce singuri, iar ministerul își spală mâinile de orice responsabilitate. Nu sunt sesizări? Poate că lipsa lor este rezultatul unui sistem care ignoră constant vocea elevilor și a profesorilor.
Violența verbală: un fenomen ignorat de autorități
În timp ce ministrul își proclamă „zero toleranță”, elevii continuă să fie umiliți și agresați verbal în sălile de clasă. Profesorii, adesea lipsiți de sprijin, sunt martori neputincioși ai acestor abuzuri. Iar ministerul? Se ascunde în spatele unor declarații sterile, fără să implementeze măsuri concrete. Cât timp va mai dura până când „zero toleranță” va deveni mai mult decât o frază goală?
Educația în derivă: eliminarea Istoriei și Geografiei
Într-un alt act de „genialitate” administrativă, Ministerul Educației a propus eliminarea Istoriei și Geografiei din trunchiul comun pentru liceeni. Decizia a stârnit revolte în mediul academic, dar și printre părinți și elevi. Profesorii avertizează că această măsură va duce la analfabetism funcțional și la pierderea valorilor culturale. Dar cine are timp să asculte experții, când ministerul este ocupat să-și promoveze propriile agende?
Meditațiile și bonul fiscal: o altă farsă birocratică
Profesorii care oferă meditații sunt acum obligați să emită bonuri fiscale și să respecte reguli absurde impuse de ANAF. În timp ce sistemul de învățământ public se prăbușește, statul își concentrează eforturile pe hărțuirea profesorilor care încearcă să suplinească lipsurile sistemului. Ghidurile fiscale sunt neclare, iar inspectorii ANAF par să fie la fel de confuzi ca și cei care au redactat aceste reguli.
Concluzie amară: vorbe multe, fapte puține
De la violența din școli până la deciziile absurde privind programa școlară, Ministerul Educației demonstrează o incompetență crasă. Declarațiile pompoase și măsurile superficiale nu fac decât să agraveze problemele existente. În timp ce elevii și profesorii suferă, autoritățile continuă să ignore realitatea, ascunzându-se în spatele unor fraze goale și a unei birocrații sufocante.