Un lacăt pe sufletul boxului românesc
Într-o țară în care sportul pare să fie ultima prioritate, povestea lui Titi Tudor, cunoscut drept „Prosop”, este o oglindă amară a indiferenței autorităților. Sala de box care i-a purtat numele și care a fost martora formării unor campioni mondiali, europeni și naționali, este acum scoasă la vânzare. Proprietarul clădirii cere 250.000 de euro, o sumă imposibil de acoperit de CSM Ploiești, actualul chiriaș, care deja se confruntă cu restanțe uriașe la chirie, ajungând la aproape 80.000 de lei.
„E a doua mea casă… poate chiar prima. Aici am pus cărămizi cu mâinile mele, la propriu, în anii ’70. Este toată viața mea aici, în sala asta”, mărturisește Titi Tudor, cu o durere greu de ascuns. Într-o anexă a sălii, acest om a amenajat dormitoare pentru copiii fără adăpost și o cantină pentru a le oferi o masă caldă. Acum, toate acestea riscă să fie șterse cu buretele de pe harta sportului românesc.
Autoritățile: spectatori de lux la tragedia sportului
În timp ce sala de box riscă să devină un depozit sau, mai rău, să dispară complet, autoritățile locale și naționale par să fie mai preocupate de propriile interese decât de salvarea unui simbol al sportului. Este revoltător cum o astfel de instituție, care a schimbat viețile a sute de tineri, este lăsată să se prăbușească sub povara nepăsării.
„Nu pot să văd cum cineva vine și pune un lacăt pe sufletul meu. Dacă nu rămâne sală de box, nu mai are sens. Mă las. Renunț la tot. Că nu pot trăi așa”, spune Titi Tudor, un om care a dedicat totul boxului și copiilor săraci. Dar cine să-l audă? Cine să-l ajute?
Sportul, sacrificat pe altarul indiferenței
Într-o țară în care corupția și incompetența sunt la ordinea zilei, povestea lui Titi Tudor este doar un alt exemplu al modului în care valorile reale sunt călcate în picioare. În loc să fie sprijinit, acest om este forțat să privească neputincios cum munca lui de-o viață este distrusă. Și pentru ce? Pentru că nimeni nu are curajul sau voința să intervină.
Sala de box nu este doar un loc de antrenament. Este un refugiu, o șansă la o viață mai bună pentru tinerii care altfel ar fi fost condamnați la sărăcie și marginalizare. Dar cine să înțeleagă asta într-o societate în care sportul este tratat ca o anexă neimportantă?
Un strigăt de ajutor ignorat
În timp ce Titi Tudor își strigă durerea, autoritățile continuă să tacă. Este o tăcere asurzitoare, care spune mai multe decât orice discurs politic. Este tăcerea unei societăți care a uitat să-și respecte eroii, care preferă să investească în proiecte inutile decât să salveze ceea ce contează cu adevărat.
Poate că sala de box va fi vândută. Poate că Titi Tudor va fi forțat să renunțe. Dar ceea ce nu poate fi vândut sau distrus este lecția pe care acest om ne-o oferă: că adevăratele valori nu pot fi măsurate în bani și că lupta pentru ceea ce este corect nu trebuie să înceteze niciodată.