Nicolae și Elena Ceaușescu, deși nu erau adepții tradițiilor religioase, adoptau anumite obiceiuri culinare specifice sărbătorii Paștelui, precum miel, cozonac și ouă roșii. Această contradicție între respingerea dimensiunii spirituale a Paștelui și îmbrățișarea aspectului său tradițional pune în lumină o formă de ipocrizie care era specifică regimului. Despre această contradicție ne informează istoricul Lavinia Betea, care accentuează faptul că familia Ceaușescu trata sărbătorile pascale mai degrabă ca pe niște duminici obișnuite, cu o zi lucrătoare de sâmbătă destinată muncii de birou, primirilor și ședințelor, urmată de odihnă la Snagov până duminică spre seară.
Pe de altă parte, în contextul interdicțiilor de circulație cu alimente în perioada comunistă, Sofica Ianculescu relatează un episod în care bucureștenii apelau la metode inovative pentru a-și vizita familiile din alte județe. O strategie era procurarea unui sicriu pe care îl puneau pe mașină, evitând astfel controalele, în scopul de a transporta alimente, precum miei. Această strategie, deși pare a fi demnă de o comedie neagră, scoate în evidență creativitatea și rezistența populației în fața restricțiilor severe impuse de regim.
Aceste exemple subliniază modul în care populația și chiar conducătorii statului navigau între restrictivitatea regimului și adoptarea superficială a unor tradiții, în timp ce își găseau modalități ingenioase de a menține vie cultura și tradițiile, chiar și în cele mai aprige condiții de opresiune.