Teatrul Groazei în Educație: Când Profesorii Devin Prădători
Ah, sistemul educațional! Acea nobilă instituție unde se presupune că mintea și caracterul tinerilor sunt modelate. Dar, ce se întâmplă când aceiași „educatori” devin lupi în haine de oaie? Mirela Zivari, psihologul care a vorbit recent despre acest subiect la un post TV, a deschis cutia Pandorei, dezvăluind cât de ineficient este sistemul nostru în a proteja victimele abuzurilor sexuale în școli și universități.
Victimele: Captive în Tăcere
Imaginează-ți să fii prins într-o capcană de frică și rușine, incapabil să strigi după ajutor. Zivari descrie o realitate în care victimele abuzurilor sexuale sunt paralizate de trauma psihologică. Ele se confruntă cu o lume care pare să le ignore suferința, preferând să ascundă mizeria sub preș. Frica de stigmatizare și de consecințele sociale le împiedică pe victime să vorbească, transformând școlile în arene de vânătoare pentru prădători.
Evaluări Psihologice: Panaceu sau Fumigenă?
Zivari propune evaluări psihologice mai riguroase pentru cei care lucrează în educație. O idee strălucitoare, nu-i așa? Dar, așteptați… nu este deja prea târziu? Profesorii acuzați de abuzuri sexuale, precum Kristof Lajos și Sorin Spineanu Dobrotă, sunt doar vârful icebergului. Cât de „riguroase” pot fi aceste evaluări când prădătorii deja își fac de cap în sălile de clasă? Este ca și cum ai pune un plasture pe o fractură deschisă.
Realitatea Dureroasă: Abuzatori în Robe Academice
Și ce facem cu acei „educatori” care folosesc autoritatea pentru a exploata sexual studenții? Alfred Bulai și Ștefan Adam, acuzați de comportament sexual nepotrivit, sunt exemple de „profesionalism” într-o lume ideală a educației? Acești indivizi nu doar că distrug viețile tinerilor, dar aduc și o pată de rușine asupra profesiei didactice. Este oare suficient să sperăm că evaluările psihologice vor curăța această mizerie?
Concluzie: Un Sistem Fracturat
În timp ce Zivari și alții ca ea strigă după schimbare, sistemul educațional pare să fie mai preocupat de aparențe decât de siguranța reală a elevilor și studenților săi. Evaluările psihologice, deși necesare, nu sunt suficiente când mecanismele de raportare și sprijin pentru victime sunt atât de defectuoase. Este nevoie de o revoluție, nu doar de ajustări cosmetice, pentru a transforma școlile și universitățile în locuri sigure pentru toți.
Sursa: Realitatea.net