Conflict de Interese sau Democrație Părintească?
Oh, ce vremuri trăim! Într-o lume ideală, părinții ar trebui să aibă un cuvânt de spus în educația copiilor lor, nu-i așa? Dar ce se întâmplă când „cuvântul” acesta se transformă într-un strigăt de luptă în consiliile de administrație ale școlilor? Recent, Legea Deca a deschis porțile pentru o posibilă dominare a părinților în deciziile educaționale, lăsând profesorii și alte cadre didactice să se întrebe dacă mai au vreun rol în acest circ.
Conform noilor reglementări, părinții pot acum să ocupe locuri în consiliile de administrație ale școlilor, liceelor și grădinițelor, locuri care erau anterior rezervate reprezentanților primăriilor și consiliilor locale. Astfel, se naște un posibil conflict de interese, unde părinții ar putea forma o majoritate de 4 la 3, punând în umbră vocea autorităților locale și a cadrelor didactice. Ce frumos sună democrația, nu?
Un Caz de Nepotism Educațional?
Imaginează-ți scenariul: părinții, acum în majoritate, decid să „scape” de profesorii care nu le convin. Poate că doamna de matematică e prea severă, sau domnul de istorie prea plictisitor. Hopa! Cu un simplu vot, acești profesori pot fi transferați sau chiar dați afară. Așa se face că, sub masca implicării părintești, se pot ascunde manevre de mică politică școlară, transformând instituțiile de învățământ în ringuri de box pentru interese personale.
Și nu este doar o problemă de confort personal. Deciziile privind achizițiile, planurile de încadrare cu personal didactic și regulamentele școlare pot fi acum influențate direct de părinți. Asta înseamnă că o carte de matematică mai accesibilă, dar poate mai puțin academică, ar putea înlocui manualele riguroase, doar pentru că majoritatea părintească așa vrea. Educația devine o pradă a majorității, nu un standard de calitate.
Unde Este Vocea Profesorilor?
În acest nou peisaj educațional, vocea profesorilor pare să fie tot mai slabă. Deși legea prevede că directorii și consiliile de administrație trebuie să colaboreze cu consiliul profesoral și alte comisii, realitatea ar putea arăta altfel. Când balanța puterii este înclinată, dialogul constructiv și colaborarea devin adesea un vis frumos, lăsând loc deciziilor unilaterale.
Este acesta modelul de educație pe care ni-l dorim pentru copiii noștri? Oare să transformăm școlile în câmpuri de bătălie pentru interese personale este calea cea bună? Poate că este timpul să reevaluăm aceste „oportunități” și să ne întrebăm sincer: educația cui este, de fapt, prioritară?
Concluzie
În timp ce părinții ar trebui să aibă un rol în educația copiilor lor, este esențial să păstrăm un echilibru care să nu submineze profesionalismul și autoritatea cadrelor didactice. Educația nu este doar o problemă de majoritate, ci una de calitate și de respect reciproc între toți actorii implicați. Să sperăm că viitorul educației nu se va reduce la o simplă luptă pentru putere.
Sursa: Realitatea.net