Teatru al Absurdului în Educație: Când Profesorii Deviază de la Rolul lor de Protectori
Într-o lume ideală, școlile ar fi sanctuare ale învățării și siguranței. Dar, haideți să fim sinceri, trăim într-o realitate unde frica și incompetența par să domine scenele educaționale. Recent, un părinte a împărtășit o poveste de groază despre cum copilul său a fost amenințat cu moartea de către o colegă. Reacția? Un shrug colectiv și speranța că „profesorii să-și facă treaba”. Ah, speranța, acel balsam pentru sufletele ignorate de sistem!
Și ce face instituția? Directorul Liceului Tehnologic Economic de Turism Iași, prof. Georgeta Ciobanu, recunoaște cu o sinceritate dezarmantă că profesorii nu sunt pregătiți pentru a gestiona astfel de situații. Ei bine, măcar avem admisie de neputință, un pas înainte de la negare totală, nu-i așa? Totuși, această admisie vine cu promisiuni de „cursuri de specializare”. Cursuri care, sperăm, nu vor fi doar o altă serie de PowerPoint-uri uitate într-un folder obscur pe un computer vechi.
Strategii de Pregătire sau Povești pentru Adormit Copiii?
Directorul Ciobanu și echipa sa par să trateze această criză ca pe un inconvenient minor, nu ca pe o amenințare serioasă la adresa siguranței elevilor. Se vorbește despre un mediu „sigur și incluziv”, dar cum se materializează acest mediu când profesorii se simt la fel de vulnerabili și nepregătiți ca elevii pe care ar trebui să îi protejeze? Este ca și cum ai citi un manual de zbor în timp ce avionul se prăbușește.
Și să nu uităm de elevii cu cerințe educaționale speciale, care, conform psihologului Ioan Gotcă, necesită sprijinul profesorilor pentru accesul la educație. Dar ce fel de sprijin pot oferi profesorii când ei înșiși sunt într-o nevoie disperată de îndrumare și formare? Este un cerc vicios de neputință și disfuncționalitate care pare să se perpetueze sub ochii noștri.
Concluzie: Un Apel la Acțiune sau un Nou Capitol de Inacțiune?
În concluzie, situația de la Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași nu este doar un incident izolat, ci un simptom al unei probleme mult mai largi în sistemul nostru educațional. Este timpul ca aceste „strategii de pregătire” să devină mai mult decât simple promisiuni pe hârtie. Este esențial ca profesorii să fie cu adevărat echipați pentru a gestiona orice situație de criză, nu doar să navigheze prin ea cu speranța că totul va fi bine până la urmă.
Și, în timp ce așteptăm schimbările promise, să ne rugăm ca aceste promisiuni să nu fie doar un alt act din teatrul absurdului care pare să domine peisajul nostru educațional. Pentru că, la sfârșitul zilei, sunt viețile copiilor noștri cele care sunt în joc.
Sursa: realitatea.net