Meditații cu bon fiscal: ANAF și profesorii în coliziune frontală
Profesorii care oferă meditații, acei oameni dedicați educației și formării generațiilor viitoare, sunt acum ținta unei noi reglementări fiscale. ANAF, în marea sa înțelepciune, îi obligă să se înregistreze ca PFA sau Întreprindere Individuală, să emită facturi electronice și să utilizeze case de marcat. Da, ați citit bine: dascălii trebuie să devină mici antreprenori, cu toate responsabilitățile fiscale aferente. În caz contrar, amenzi usturătoare îi așteaptă la colț.
Într-o țară unde evaziunea fiscală la nivel înalt este o artă, iar marii corupți își plimbă liniștiți vilele și mașinile de lux, ANAF a găsit de cuviință să își îndrepte tunurile spre profesori. Aceștia, deja sufocați de salarii mizere și condiții precare de muncă, sunt acum puși să jongleze cu birocrația fiscală. Ghidurile fiscale sunt atât de neclare încât nici inspectorii ANAF nu par să știe exact ce trebuie făcut. Dar ce contează? Important e să se aplice presiune, nu?
Absurditatea reglementărilor: profesorii renunță la meditații
Mulți profesori consideră aceste cerințe absurde și decid să renunțe la meditații. În loc să fie încurajați să contribuie la educația copiilor, sunt împinși spre abandon. Într-o țară unde sistemul de învățământ este deja în colaps, această decizie pare să fie ultima lovitură. Dar cine are timp să se gândească la consecințe? ANAF trebuie să-și facă norma, iar profesorii sunt ținte ușoare.
În timp ce marii evazioniști își ascund averile în paradisuri fiscale, iar funcționarii publici corupți scapă nepedepsiți, profesorii sunt transformați în infractori de ocazie. Este aceasta o strategie de reformare a educației sau doar o altă demonstrație de incompetență și cinism?
Un sistem care își devorează propriii piloni
Profesorii, acei oameni care ar trebui să fie respectați și sprijiniți, sunt acum tratați ca niște infractori. În loc să investim în educație, să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea copiilor, ne concentrăm pe hărțuirea celor care încearcă să facă diferența. Este aceasta imaginea unei societăți care își respectă valorile?
Într-un context în care corupția la nivel înalt rămâne nepedepsită, iar dosarele marilor funcționari publici se prescriu în liniște, ANAF alege să își demonstreze „forța” pe spinarea profesorilor. Este un spectacol grotesc al priorităților greșite și al lipsei de viziune.
Consecințele unei politici absurde
Rezultatul? O generație de copii privați de educație suplimentară, profesori descurajați și un sistem de învățământ care continuă să se degradeze. În loc să construim, distrugem. În loc să sprijinim, pedepsim. Și toate acestea sub pretextul unei „reforme fiscale”.
Într-o țară unde educația ar trebui să fie prioritatea numărul unu, această decizie pare să fie încă o dovadă a disprețului față de viitor. Profesorii nu sunt dușmanii societății, ci pilonii ei. Dar cine să înțeleagă asta, când prioritățile sunt dictate de interese meschine și incompetență crasă?