Teatrul Absurdului în Educație: O Dramă cu Elevi și Scanere
Într-o lume ideală, educația ar trebui să fie un sanctuar al cunoașterii și al dezvoltării personale. Dar, ce se întâmplă când acest sanctuar se transformă într-un teatru al absurdului, unde elevii sunt mai degrabă victime ale unui sistem decât beneficiarii lui? Recent, la Colegiul Național “Mihai Eminescu” și la Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă” din București, un act grotesc a avut loc, cu elevi ținuți ostatici de incompetența tehnologică.
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Zoltan Kallos, a oferit o explicație halucinantă pentru această întârziere, sugerând că volumul mare de pagini scrise de elevi a fost cauza principală a întârzierii scanării lucrărilor. „Vă dați seama că dacă acei copii nu ar fi avut cunoștințe și nu ar fi știut la examene și ar fi scris două-trei pagini scanarea s-ar fi terminat mult mai repede,” a declarat Kallos, într-o logică ce sfidează orice noțiune de raționalitate.
Un Sistem Care Penalizează Excelența
Este de-a dreptul revoltător să observăm cum un sistem care ar trebui să încurajeze excelența academică ajunge să penalizeze elevii pentru că au „îndrăznit” să scrie prea mult. În loc să fie laudată, dorința elevilor de a excela este văzută ca o povară, un inconvenient care întârzie procesele administrative. În loc să se investească în tehnologii eficiente care să faciliteze gestionarea acestor examene, se pare că preferăm să ne complacem într-o stare de mediocritate, unde mai puțină cunoaștere înseamnă proceduri mai rapide.
Întârzierile nu au fost cauzate de vreo eroare umană sau de un blocaj al platformei, ci pur și simplu de „numărul mare de foi de scanat”, după cum afirmă același Zoltan Kallos. Așadar, în loc să fie un motiv de mândrie că elevii noștri sunt bine pregătiți, acest fapt devine un inconvenient logistic. Ce mesaj trimitem tinerilor noștri când îi penalizăm pentru că au prea multe de spus, pentru că gândesc prea mult și scriu prea mult?
Concluzii într-un Act de Comedie Neagră
Este tragicomic cum oficialii educaționali reușesc să transforme un act de evaluare într-un spectacol de teatru absurd. În loc să se concentreze pe îmbunătățirea sistemului și pe asigurarea unei experiențe fără stres pentru elevi, se pare că preferăm să ne scuzăm și să justificăm deficiențele sistemului. În acest scenariu, elevii nu sunt decât figuranți într-o piesă scrisă de birocrați, unde logica este inversată și excelența este o problemă, nu un obiectiv.
În final, trebuie să ne întrebăm: pentru cine este acest sistem educațional? Pentru elevi, care ar trebui să fie la centru, sau pentru administratori, care par să fie deranjați de „inconvenientul” unor lucrări bine elaborate? Este timpul să reevaluăm prioritățile și să punem excelența academică acolo unde îi este locul: în vârful listei, nu la coadă.
Sursa: Realitatea.net