Elevii se întorc în bănci: între vacanțe și decizii arbitrare
După mai bine de două săptămâni de vacanță prilejuită de sărbătorile de iarnă, elevii revin astăzi în sălile de clasă. Modulul trei de cursuri începe cu promisiunea unei noi pauze, „Vacanța de schi”, programată în februarie. Totuși, această vacanță, care ar trebui să fie un moment de relaxare, devine un exemplu perfect al haosului administrativ din sistemul educațional românesc.
Deciziile privind perioada vacanței sunt lăsate la latitudinea inspectoratelor școlare județene. Astfel, în loc de o structură unitară, avem un mozaic de date: 23 de județe, inclusiv Bucureștiul și Ilfov, au optat pentru perioada 17-21 februarie, alte 18 județe pentru 24-28 februarie, iar Bistrița-Năsăud, într-un gest de unicitate, a ales 10-14 februarie. Oare cine beneficiază de această fragmentare, în afară de confuzia generală?
Structura anului școlar: un labirint birocratic
Structura anului școlar 2025 pare mai degrabă o demonstrație de incompetență decât un plan bine gândit. Modulul trei de cursuri se desfășoară între 8 ianuarie și 7 februarie, cu mici variații în funcție de județ. Urmează o vacanță de o săptămână, iar apoi modulul patru, care se întinde până pe 17 aprilie. După o pauză de zece zile, elevii intră în modulul cinci, ce se încheie pe 20 iunie. Într-o țară în care predictibilitatea este un lux, această structură pare mai degrabă o glumă proastă.
De ce este atât de dificil să avem o structură unitară, care să ofere elevilor și părinților o minimă stabilitate? Răspunsul pare să fie simplu: lipsa de interes real pentru educație. În timp ce deciziile sunt pasate de la un birou la altul, elevii și profesorii sunt cei care plătesc prețul dezorganizării.
Inspectoratele școlare: între autonomie și haos
Autonomia inspectoratelor școlare județene este prezentată ca un pas înainte spre descentralizare. În realitate, aceasta nu face decât să accentueze discrepanțele dintre județe și să creeze un haos administrativ. Cum poate fi justificată o astfel de fragmentare, când scopul principal al educației ar trebui să fie egalitatea de șanse?
Inspectoratele, în loc să fie bastioane ale competenței și organizării, par mai degrabă niște insule ale arbitrariului. Fiecare județ își stabilește propriile reguli, fără a ține cont de impactul asupra elevilor și familiilor acestora. Este aceasta descentralizare sau pur și simplu o scuză pentru a evita responsabilitatea?
Vacanțele: o binecuvântare sau o povară?
În teorie, vacanțele sunt momente de relaxare și refacere. În practică, ele devin o sursă de stres pentru părinți, care trebuie să jongleze cu programele de lucru și să găsească soluții pentru supravegherea copiilor. Într-o țară în care infrastructura pentru activități extracurriculare este aproape inexistentă, vacanțele sunt mai degrabă o povară decât o binecuvântare.
În plus, fragmentarea vacanțelor în funcție de județe face imposibilă planificarea unor activități comune pentru familiile care locuiesc în regiuni diferite. Această situație nu face decât să sublinieze lipsa de coerență a sistemului educațional românesc.
Concluzie: un sistem educațional în derivă
Întoarcerea elevilor în bănci ar trebui să fie un moment de optimism și speranță. În schimb, este umbrită de un sistem educațional care pare să funcționeze mai degrabă în ciuda autorităților decât datorită lor. Deciziile arbitrare, lipsa de coerență și dezinteresul față de nevoile reale ale elevilor și părinților sunt simptomele unui sistem în derivă.
Într-o țară care pretinde că educația este o prioritate, realitatea este cu totul alta. Elevii, părinții și profesorii sunt lăsați să se descurce singuri, într-un sistem care pare să fie conceput mai degrabă pentru a complica lucrurile decât pentru a le simplifica.