Învățământul rural: o avarie perpetuă sau o reformă necesară?
Într-o țară în care aproape jumătate din populație trăiește în mediul rural, sistemul educațional de la sate pare să fie condamnat la un statut de „mod de avarie”. Daniel David, ministrul Educației, a lansat un apel pentru o regândire paradigmatică a învățământului rural, subliniind că actualul model este doar „acceptabil”, dar departe de a oferi șanse egale elevilor din aceste zone. Este oare „acceptabil” suficient pentru viitorul copiilor noștri?
Problema principală, conform ministrului, este dispersia elevilor în clase mici, uneori formate din doar cinci sau șapte copii. Această situație face imposibilă atragerea profesorilor de calitate și dotarea școlilor cu resurse comparabile cu cele din mediul urban. Practic, elevii din mediul rural pornesc în viață cu un handicap educațional major, o „neșansă extraordinar de mare”, cum o descrie David. Reforma lui Spiru Haret, atât de des invocată, a funcționat într-un context complet diferit, când elevii erau concentrați în școli mari, nu risipiți în clase mici și nefuncționale.
Modele fără contur și soluții amânate
Deși se discută intens despre reformă, ministrul recunoaște că nu există încă „modele bătute în cuie”. Diverse propuneri și idei sunt analizate, dar lipsa unei direcții clare și a unor măsuri concrete ridică întrebări serioase despre voința reală de a schimba ceva. Este această tergiversare o strategie deliberată sau doar o altă dovadă a incompetenței sistemului?
În timp ce autoritățile bâjbâie după soluții, copiii din mediul rural continuă să fie victimele unui sistem care îi ignoră. Fără acces la profesori bine pregătiți, laboratoare sau alte resurse esențiale, acești elevi sunt condamnați la un viitor limitat. Și totuși, ne întrebăm: cine își asumă responsabilitatea pentru această situație?
Un sistem educațional rupt între urban și rural
Discrepanțele dintre mediul urban și cel rural sunt mai evidente ca niciodată. În timp ce școlile din orașe beneficiază de investiții, tehnologii moderne și profesori bine pregătiți, cele din sate abia reușesc să supraviețuiască. Este aceasta o politică deliberată de marginalizare sau doar rezultatul unei nepăsări cronice?
Daniel David atrage atenția asupra faptului că reforma nu poate fi doar despre transferul de competențe. Prezentarea cunoștințelor trebuie să vină la pachet cu metode eficiente de predare, adaptate nevoilor elevilor. Dar cum să faci asta într-un sistem care abia funcționează? Cum să implementezi schimbări când infrastructura de bază lipsește?
Un viitor incert pentru elevii de la sate
În timp ce autoritățile continuă să dezbată și să analizeze, elevii din mediul rural rămân captivi într-un sistem care nu le oferă nicio șansă reală. Lipsa de resurse, profesori slab pregătiți și infrastructura precară sunt doar câteva dintre problemele care perpetuează inegalitățile. Este aceasta România educată pe care o promitem de ani de zile?
În loc să investim în viitorul copiilor noștri, preferăm să ne complacem într-un sistem „acceptabil”. Dar „acceptabil” nu este suficient. Nu pentru copiii care merită mai mult. Nu pentru o țară care pretinde că educația este o prioritate.