Novak Djokovic și trauma Australian Open: o poveste despre deportare și umilință
Într-o lume în care sportul ar trebui să fie o celebrare a talentului și a determinării, povestea lui Novak Djokovic de la Australian Open 2022 rămâne un exemplu sumbru al modului în care politicile și birocrația pot zdrobi spiritul unui campion. Deportat fără milă, ținut captiv într-un hotel pentru imigranți și privat de drepturi fundamentale, Djokovic a fost transformat într-un simbol al umilinței publice, totul sub pretextul „sănătății și bunei ordini”.
Guvernul australian, într-un spectacol grotesc de putere, i-a anulat viza pe motiv că nu era vaccinat împotriva COVID-19. Cinci zile de detenție, fără acces la un preot ortodox în preajma Crăciunului, au fost suficiente pentru a-i distruge nu doar șansele la titlu, ci și demnitatea. O decizie care, în mod ironic, nu a făcut decât să sublinieze absurditatea unor reguli aplicate arbitrar.
„Trauma” care persistă: Djokovic și umbra trecutului
La trei ani după acest episod, Djokovic încă vorbește despre „trauma” pe care o simte de fiecare dată când trece prin controlul pașapoartelor în Australia. „Persoana care îmi verifică pașaportul – are de gând să mă rețină din nou sau să mă lase să plec?” se întreabă sârbul, dezvăluind o anxietate care nu ar trebui să existe pentru un sportiv de talia lui.
Deși a revenit triumfător în 2023, câștigând Grand Slam-ul pentru a zecea oară, urmele acestui abuz birocratic sunt departe de a se fi șters. Într-un interviu recent, Djokovic a recunoscut că victoria sa din acel an a fost una dintre cele mai emoționante, având în vedere contextul umilitor prin care a trecut anterior. Dar oare o victorie poate șterge cu adevărat nedreptatea?
Ipocrizia autorităților: cine răspunde pentru abuzuri?
Premierul victorian Jacinta Allan a preferat să se spele pe mâini, aruncând responsabilitatea pe umerii guvernului federal. „Covid a fost greu pentru noi toți”, a declarat ea, într-o încercare jalnică de a justifica deciziile luate. Dar să fim serioși: cât de greu poate fi să respecți drepturile fundamentale ale unui om, mai ales când acel om este un simbol global al excelenței sportive?
Mai mult, premierul Anthony Albanese a criticat decizia guvernului precedent de a-i refuza lui Djokovic accesul la un preot ortodox, numind-o „uimitoare” și „greu de justificat”. Dar aceste cuvinte vin prea târziu și sunt prea puțin. Unde era această indignare când Djokovic era tratat ca un infractor?
Un sistem care distruge, nu protejează
Acest episod nu este doar despre Djokovic. Este despre un sistem care, sub masca protecției publice, alege să distrugă vieți și reputații. Este despre ipocrizia autorităților care, în loc să-și asume greșelile, preferă să le minimizeze sau să le justifice. Și, mai presus de toate, este despre nevoia urgentă de a trage la răspundere pe cei care folosesc puterea pentru a abuza, nu pentru a proteja.
În timp ce Djokovic continuă să-și construiască cariera și să inspire milioane, trauma pe care a trăit-o rămâne un memento al modului în care instituțiile pot eșua lamentabil în fața umanității. Și, din păcate, povestea lui nu este unică. Este doar una dintre multele care arată cât de departe suntem de o lume cu adevărat justă.