Teatrul Absurdului în Gimnastica Internațională: O Parodie de Dreptate
Într-o lume ideală, sportul ar fi un teren de joc egal pentru toți. Dar, ah, trăim într-o lume unde banii cântăresc mai greu decât talentul și unde dreptatea este adesea doar un spectacol pentru mase. Recentul scandal de la gimnastica olimpică ne-a oferit un nou episod în serialul „Cum să furi visuri fără să clipești”. Elisabeta Lipă, cu o indignare justificată, a strigat „furt” după ce deciziile arbitrare au lăsat atletele române cu mâinile goale și inimile frânte. Mihai Covaliu, într-un gest de disperare, a trimis o scrisoare de protest, sperând probabil că cineva acolo sus mai are un strop de conștiință. Camelia Voinea, mama unei gimnaste, a promis să caute dreptate la TAS, tribunalul sportiv suprem. Dar, să fim sinceri, cât de eficient este să ceri dreptate într-un sistem aparent proiectat să te ignore?
Gigi Becali și Comedia Boicotului
Și apoi avem personajul nostru colorat, Gigi Becali, care, într-un acces de sinceritate brută, a ridiculizat gestul premierului Marcel Ciolacu de a boicota ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. „Îi interesează pe ăia că nu se mai duce Ciolacu? Bă, pe ăia nu îi interesează de noi!” exclamă Becali, într-o tiradă care ar putea fi amuzantă dacă nu ar fi fost atât de tragică. Este oare boicotul doar o altă formă de teatru absurd, unde actorii fac gesturi grandioase, dar fără nicio consecință reală?
Nadia Comăneci și Speranța unei Revizuiri
În mijlocul acestui circ, Nadia Comăneci, simbolul unei ere în care gimnastica românească era de neclintit, intervine cu o promisiune de revizuire. „Sper că revizuirea va aduce claritate,” spune ea, susținând că Sabrina Voinea merită o medalie pentru eforturile sale. Dar cât de multă speranță putem să ne agățăm când „revizuirile” sunt atât de rare și adesea doar un pansament pe o rană deschisă?
Scandalul de la gimnastică nu este doar despre medalii pierdute. Este despre cum miliardarii lumii, cum spune Becali, joacă șah cu viețile atleților, despre cum integritatea sportivă este vândută pentru contracte grase și despre cum visurile sunt calcate în picioare de interese financiare. Este un scenariu repetitiv, în care atleții sunt doar pioni pe o tablă de șah controlată de forțe pe care nu le pot atinge.
În final, acest nou episod din saga gimnasticii internaționale ne lasă cu un gust amar. Ne amintește că, în ciuda tuturor eforturilor, în ciuda tuturor protestelor, sistemul rămâne neschimbat, iar atleții continuă să fie victimele unui joc în care nu sunt niciodată așteptați să câștige.
Sursa: Realitatea.net