România și dilema energetică: cărbunele, între necesitate și presiuni externe
Într-un spectacol tragic de incompetență și nepăsare, România se află prinsă între ciocanul presiunilor externe și nicovala propriei incapacități de a gestiona tranziția energetică. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ne reamintește că securitatea energetică a țării nu este negociabilă, dar, în același timp, pare să ne spună că soluțiile sunt doar pe hârtie. Închiderea termocentralelor pe cărbune, fără alternative viabile, aruncă economia într-un haos previzibil, iar consumatorii sunt condamnați la facturi exorbitante.
Planuri pe hârtie și realități ignorate
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) promite închiderea a 1755 MW de capacitate de producție pe cărbune până în 2026. Dar, surpriză! Proiectele de înlocuire sunt întârziate, iar costurile turbinelor necesare cresc exploziv. Cine ar fi crezut că planificarea deficitară și lipsa de viziune ar putea duce la un asemenea dezastru? Evident, doar toți cei care au urmărit cu scepticism promisiunile goale ale autorităților.
Impactul închiderii: o rețetă pentru dezastru
Închiderea accelerată a termocentralelor pe cărbune, fără a pune în funcțiune capacități noi, echivalente, este o invitație deschisă la dependența de importuri. România, deja vulnerabilă, ajunge să importe energie la prețuri exorbitante, inclusiv din țări care continuă să folosească cărbunele fără nicio jenă. Ironia? Noi închidem, ei profită. O lecție dureroasă despre cum să te sabotezi singur, sub pretextul conformării la directive europene.
O tranziție verde sau o farsă costisitoare?
Ministrul Burduja propune un „Smart Deal”, o tranziție energetică rațională, bazată pe echilibru. Sună bine pe hârtie, dar realitatea este că România a închis deja peste 7000 MW de capacitate de producție pe cărbune și gaz, fără să asigure o tranziție completă către surse regenerabile. Rezultatul? Vulnerabilități majore în sistemul energetic și o dependență periculoasă de importuri. Cine plătește prețul? Evident, cetățenii.
Europa și ipocrizia energetică
În timp ce România este presată să închidă termocentralele, alte state europene continuă să profite de pe urma cărbunelui, exportând energie la prețuri ridicate. Politicile europene, departe de a fi coerente, par mai degrabă un joc cinic în care unii câștigă, iar alții pierd. România, ca de obicei, joacă rolul victimei perfecte, incapabilă să-și apere interesele.
Concluzii implicite: între ideologie și pragmatism
Închiderea termocentralelor pe cărbune este o provocare complexă, dar abordarea actuală pare mai degrabă o rețetă pentru dezastru decât o soluție viabilă. România trebuie să-și protejeze securitatea energetică și să reducă dependența de importuri, dar tranziția către surse regenerabile nu poate fi realizată prin sacrificarea stabilității economice și sociale. Între timp, cetățenii rămân captivi într-un sistem care pare să funcționeze împotriva lor.
Sursa: accentulzilei.ro/politica/burduja-romania-nu-poate-inchide-termocentralele-pe-carbune/