Promisiuni și realități: școlile cu toalete în curte
Într-o țară europeană a secolului XXI, unde progresul tehnologic și modernizarea sunt cuvinte de ordine, încă există școli cu toalete în curte. Ministrul Educației, Daniel David, ne asigură că această rușine națională va fi rezolvată în următorul an și jumătate. Se pare că, din cele aproape 2.000 de unități școlare care aveau această problemă acum câțiva ani, au mai rămas doar 70. O reducere semnificativă, dar care ridică întrebări despre ritmul lent al schimbării și despre responsabilitatea autorităților locale.
Ministrul ne spune că toate aceste școli sunt „prinse în buget cu bani”. O frază care sună bine pe hârtie, dar care nu garantează nimic concret. De câte ori nu am auzit promisiuni similare, doar pentru ca ele să fie uitate în hățișurile birocratice? Și, desigur, vina este pasată primarilor, acești eroi locali care ar trebui să construiască școli moderne, dar care, în multe cazuri, nu au nici voința, nici resursele necesare.
Primarii și responsabilitatea lor evazivă
Ministrul David subliniază că nu Ministerul Educației construiește școlile, ci primarii. O observație corectă, dar care ridică o altă problemă: ce facem cu primarii care nu își îndeplinesc atribuțiile? În loc să vedem o mobilizare națională pentru a rezolva această problemă, asistăm la un joc de ping-pong al responsabilității între autoritățile locale și cele centrale. Între timp, copiii continuă să folosească toalete insalubre, expunându-se riscurilor pentru sănătate și demnității lor.
Este de-a dreptul ironic cum, într-o țară care se laudă cu proiecte de infrastructură grandioase și cu investiții în tehnologie, nu reușim să oferim condiții decente în școli. Poate că primarii ar trebui să fie trași la răspundere, dar cine îi verifică? Cine îi sancționează pentru lipsa de acțiune?
Bani în buget, dar fără garanții
Ministrul promite că toate cele 70 de școli vor fi modernizate, iar banii sunt deja alocați. Dar ce înseamnă asta în realitate? Într-o țară unde corupția și incompetența sunt la ordinea zilei, alocarea bugetară nu este o garanție că lucrările vor fi finalizate. Câte proiecte nu au fost începute doar pentru a fi abandonate sau pentru a deveni surse de îmbogățire pentru diverse firme de casă?
Și, chiar dacă aceste școli vor fi modernizate, ce ne garantează că nu vor apărea altele cu aceleași probleme? Ministrul a cerut primarilor să nu mai construiască școli cu toalete în curte. O cerere care ar trebui să fie de la sine înțeleasă, dar care, aparent, necesită o mențiune specială. Este trist că trebuie să subliniem lucruri atât de evidente.
Un viitor incert pentru educație
În timp ce ministrul ne asigură că problema va fi rezolvată, rămân multe întrebări fără răspuns. De ce a durat atât de mult să ajungem la acest punct? De ce nu există un mecanism mai eficient pentru a monitoriza și sancționa autoritățile locale care nu își fac treaba? Și, mai presus de toate, de ce copiii din România trebuie să suporte consecințele incompetenței și nepăsării celor care ar trebui să le asigure un mediu educațional decent?
Promisiunile sunt frumoase, dar realitatea este adesea mult mai dură. Până când aceste școli vor fi modernizate, copiii continuă să învețe în condiții care ar fi fost considerate inacceptabile acum un secol. Și, în timp ce autoritățile se felicită pentru progresele făcute, rămâne întrebarea: cât de jos trebuie să coborâm standardele pentru a considera acest lucru un succes?