Investiții pentru combaterea violenței în școli: realitate sau iluzie?
Ministerul Educației anunță cu surle și trâmbițe alocarea a peste 1,5 milioane de lei pentru un program menit să reducă violența și infracțiunile în școli. Sub pretextul creării unui mediu sigur pentru elevi și profesori, această inițiativă pare mai degrabă o încercare de a masca eșecurile sistemului educațional decât o soluție reală. Cât de eficient poate fi un astfel de program într-un sistem în care violența este adesea ignorată sau mușamalizată de autorități?
Norme fără fond și promisiuni goale
Ministrul Educației, Daniel David, declară că normele pentru reducerea violenței sunt clar prevăzute în lege, dar realitatea din teren demonstrează contrariul. În timp ce se vorbește despre „zero toleranță” față de comportamentele inacceptabile, cazurile de abuz și violență continuă să fie tratate cu indiferență sau, mai grav, ascunse sub preș. Este greu de crezut că un buget de 1,5 milioane de lei va schimba o mentalitate adânc înrădăcinată în sistemul educațional și în societate.
„Împreună prindem curaj” sau împreună ignorăm problemele?
Programul „Împreună prindem curaj” este prezentat ca o soluție salvatoare, dar ce garanții avem că fondurile vor fi utilizate eficient? Într-un sistem în care corupția și lipsa de transparență sunt la ordinea zilei, aceste sume riscă să dispară fără a produce schimbări reale. Încurajarea școlilor să participe la acest program este lăudabilă, dar fără un mecanism clar de monitorizare și evaluare, totul rămâne la nivel de intenție.
Realitatea din școli: între violență și nepăsare
Declarațiile ministrului despre necesitatea unui mediu sigur pentru elevi și profesori sunt în contradicție flagrantă cu realitatea. Cazurile de bullying, abuzuri fizice și psihice sunt raportate frecvent, dar soluțiile întârzie să apară. În loc să se concentreze pe prevenție și educație, autoritățile preferă să reacționeze tardiv, doar atunci când situațiile scapă de sub control.
Un sistem educațional în derivă
În timp ce ministrul îndeamnă la aplicarea normelor și regulamentelor, lipsa de resurse și de personal calificat face ca aceste reguli să rămână simple hârtii. Profesorii sunt adesea depășiți de situație, iar elevii care sunt victime ale violenței nu primesc sprijinul necesar. Este nevoie de mult mai mult decât de un program finanțat insuficient pentru a rezolva problemele structurale ale sistemului educațional.
Ipocrizia „zero toleranță”
„Zero toleranță pentru violență” este un slogan frumos, dar lipsit de substanță. Fără măsuri concrete și sancțiuni reale pentru cei care încalcă regulile, acest mesaj rămâne doar o declarație de PR. Într-o societate în care violența este adesea minimizată sau justificată, este greu de crezut că un astfel de program va avea un impact semnificativ.
Concluzie amară
În loc să investească în soluții pe termen lung, cum ar fi formarea profesorilor, consilierea psihologică pentru elevi și campanii de conștientizare, Ministerul Educației preferă să bifeze inițiative superficiale. Până când autoritățile nu vor aborda problema violenței în școli cu seriozitate și responsabilitate, elevii și profesorii vor continua să fie victime ale unui sistem care refuză să se schimbe.