Instabilitatea sistemului educațional: o moștenire a haosului postdecembrist
Într-o țară în care schimbările politice sunt mai frecvente decât anotimpurile, sistemul educațional românesc pare să fie victima perfectă a unei instabilități cronice. În 35 de ani de la Revoluție, România a avut 30 de miniștri ai Educației. Da, ați citit bine: 30 de miniștri, fiecare cu propria viziune, fiecare cu propriile experimente, fiecare cu propriile eșecuri. Cum să existe continuitate într-un asemenea haos? Cum să construiești un sistem solid când fundația este refăcută la fiecare doi ani?
O comparație usturătoare: trecutul glorios versus prezentul lamentabil
Nicolae Noica, directorul Bibliotecii Academiei Române, a pus degetul pe rană: între 1881 și 1916, România a avut doar 10 miniștri ai Educației. Printre aceștia, figuri ilustre precum Spiru Haret și Tache Ionescu, care au lăsat în urmă reforme durabile și politici coerente. În contrast, perioada postdecembristă a fost un carnaval al incompetenței, în care fiecare ministru a venit cu propriile „inovații” dezastruoase, fără să țină cont de nevoile reale ale sistemului.
Reducerea orelor de istorie: o decizie scandaloasă
Ca și cum instabilitatea nu ar fi fost suficientă, decidenții au considerat că este o idee bună să reducă disciplina Istorie la o singură oră pe săptămână. O singură oră pentru a învăța despre rădăcinile noastre, despre lecțiile trecutului, despre identitatea noastră ca popor. Este aceasta o decizie luată de oameni care înțeleg importanța educației? Sau este doar o altă dovadă a ignoranței și nepăsării care domină ministerele?
Istoria, fragmentată și ignorată
Academicianul Noica a subliniat și absurditatea de a trata epoci importante, precum comunismul sau Holocaustul, ca subiecte separate de restul istoriei. De ce să rupem trecutul în bucăți? De ce să izolăm evenimentele care ne-au modelat ca națiune? Poate pentru că este mai ușor să ignori lecțiile istoriei decât să le înfrunți. Poate pentru că o populație ignorantă este mai ușor de manipulat.
Un sistem educațional fără rădăcini
„Trebuie să ne cunoaștem rădăcinile de familie și de neam,” spune Noica. Dar cum să facem asta când tinerii nu știu nici măcar numele străbunicilor lor? Cum să construim o societate educată și conștientă când sistemul nostru educațional este un experiment perpetuu, lipsit de direcție și viziune?
Consecințele ignorării educației
Instabilitatea și deciziile absurde din educație nu sunt doar probleme administrative. Ele au consecințe reale, pe termen lung, asupra societății. O populație needucată este o populație vulnerabilă, ușor de manipulat, incapabilă să-și revendice drepturile. Este aceasta strategia ascunsă a celor care conduc? Să mențină populația într-o stare de ignoranță pentru a-și păstra puterea?
Un apel la conștiință
Exemplele din trecut ne arată că performanța instituțională este posibilă doar prin continuitate și viziune pe termen lung. Dar pentru asta, este nevoie de lideri care să pună interesul public mai presus de ambițiile personale. Este nevoie de o societate care să ceară responsabilitate și să nu mai tolereze mediocritatea. Până atunci, sistemul educațional românesc va rămâne o oglindă a haosului politic și a nepăsării colective.