De ce profesorii evită psihiatrii: între stigmatizare și riscul pierderii locului de muncă
Într-o societate care își proclamă grija pentru educație, cadrele didactice sunt lăsate să se lupte singure cu propriile traume și presiuni. Daniela Bololoi, psiholog și psihoterapeut, dezvăluie o realitate cruntă: profesorii se tem să meargă la psihiatru din cauza riscului de a-și pierde locul de muncă. Un diagnostic de depresie, oricât de simplu, îi poate transforma în inapt pentru activitatea profesională, conform reglementărilor medicale. Și astfel, sistemul educațional, în loc să sprijine, își abandonează propriii soldați.
În loc să fie un spațiu de sprijin, Ministerul Educației pare să fie un turn de fildeș, deconectat de la nevoile reale ale profesorilor. Bololoi subliniază că prevenția și dezvoltarea personală sunt ignorate în favoarea unui curriculum rigid și a birocrației sufocante. Profesorii sunt pregătiți să completeze hârtii, nu să gestioneze emoțiile complexe ale elevilor sau propriile lor stări psihologice. O ironie amară într-un sistem care ar trebui să fie despre oameni, nu despre dosare.
Stigmatizarea și birocrația: barierele invizibile ale sănătății mintale
Stigmatizarea asociată cu problemele de sănătate mintală rămâne o barieră uriașă, deși, potrivit ministrului Educației, Daniel David, aceasta s-a diminuat în ultimele decenii. Dar să fim serioși: ce folos are o schimbare de mentalitate dacă sistemul continuă să pedepsească vulnerabilitatea? Profesorii sunt încurajați să meargă la psiholog sau psihiatru, dar procesul birocratic pentru decontarea ședințelor de terapie este atât de greoi încât pare mai degrabă o glumă proastă. Medici din 21 de specialități trebuie să încheie contracte de colaborare cu psihologii, iar acest traseu devine un labirint fără ieșire pentru cei care au nevoie urgentă de ajutor.
Ministrul David încearcă să normalizeze accesul la servicii psihologice, comparându-le cu vizitele la stomatolog. Dar cum să normalizezi ceva ce sistemul însuși complică până la absurd? În timp ce oficialii vorbesc despre educație și prevenție, profesorii rămân captivi într-un sistem care îi stigmatizează și îi penalizează pentru că îndrăznesc să ceară ajutor.
Un sistem educațional rupt de realitate
Problema nu este doar stigmatizarea, ci și lipsa de pregătire a profesorilor pentru a face față provocărilor emoționale din sălile de clasă. Bololoi atrage atenția asupra faptului că profesorii sunt instruiți pentru a preda un curriculum, nu pentru a gestiona diversitatea emoțională a elevilor. Și totuși, aceștia sunt puși în fața unor clase pline de copii cu nevoi și traume diferite, fără niciun sprijin real din partea sistemului.
Ministerul Educației continuă să ignore aceste probleme fundamentale, preferând să se concentreze pe inițiative superficiale și declarații pompoase. În loc să investească în programe de prevenție și dezvoltare personală pentru profesori, resursele sunt direcționate către proiecte care nu ating rădăcina problemelor. Este o rețetă sigură pentru eșec, atât pentru profesori, cât și pentru elevi.
Concluzii implicite: cine plătește prețul?
În timp ce oficialii își etalează bunele intenții în fața camerelor de filmat, profesorii continuă să sufere în tăcere. Stigmatizați, neînțeleși și abandonați de un sistem care ar trebui să îi protejeze, aceștia sunt forțați să aleagă între sănătatea lor mintală și cariera lor. Și în această ecuație tragică, cei care pierd cel mai mult sunt elevii, viitorul acestei țări, care cresc într-un sistem educațional incapabil să își protejeze propriii piloni.