Crin Antonescu și postul de profesor „etern”
Într-o țară în care meritocrația este adesea doar un concept abstract, povestea lui Crin Antonescu, fost parlamentar și candidat la președinție, aduce un nou strat de ironie amară. Timp de 24 de ani, postul său de profesor titular de istorie la unul dintre cele mai bune licee din Tulcea a fost blocat, conform legii, pentru a-i permite să-și exercite mandatele politice. O situație perfect legală, dar care ridică întrebări despre echitatea și prioritățile sistemului educațional românesc.
Antonescu susține că nu a solicitat niciodată rezervarea postului, iar decizia a fost una automată, impusă de legislație. Totuși, Ministerul Educației confirmă că acesta a renunțat la catedră abia în 2017, la un an după ce și-a încheiat cariera politică. În acest timp, postul a fost ocupat de profesori „calificați”, conform declarațiilor sale. Dar oare câți tineri profesori talentați au fost privați de șansa de a ocupa acel loc, doar pentru a menține un scaun cald pentru un politician?
Legea, scutul demnitarilor
Blocarea posturilor pentru demnitari este reglementată de legi precum Legea nr. 4/1990, Legea nr. 128/1997 și Legea educației naționale nr. 1/2011. Aceste prevederi au fost aplicate fără limite de timp, transformând catedrele în proprietăți personale ale politicienilor. Într-un sistem educațional care se confruntă cu lipsuri cronice de personal și resurse, astfel de practici par mai degrabă o insultă decât o necesitate.
Ministerul Educației a explicat că legislația a permis această situație, dar nu a oferit nicio justificare morală pentru perpetuarea acestei inechități. În timp ce elevii și profesorii se luptă cu condiții precare, un post de titular este ținut „în rezervă” pentru un demnitar care, aparent, nu mai are nicio intenție de a reveni la catedră.
Impactul asupra elevilor și profesorilor
Antonescu a declarat că lipsa unui titular nu a dezavantajat elevii, deoarece postul a fost ocupat de cadre calificate. Dar cine decide ce înseamnă „calificat”? Și cum poate cineva să susțină că un sistem care permite astfel de practici este unul echitabil? Într-un context în care educația ar trebui să fie prioritară, astfel de situații subminează încrederea în instituțiile publice și în corectitudinea acestora.
Mai mult, această poveste scoate la lumină o problemă mai profundă: cum poate un sistem să prioritizeze interesele politicienilor în detrimentul elevilor și al profesorilor care lucrează în condiții dificile? În timp ce unii profesori se luptă pentru un loc de muncă stabil, alții beneficiază de privilegii legale care sfidează orice logică educațională.
Un precedent periculos
Acest caz nu este singular. Blocarea posturilor pentru demnitari este o practică răspândită, iar Antonescu este doar un exemplu notoriu. Într-o țară în care educația este adesea sacrificată pe altarul intereselor politice, astfel de situații devin norma, nu excepția. Și, în timp ce politicienii își protejează interesele, elevii și profesorii rămân captivi într-un sistem care pare să funcționeze împotriva lor.
În final, povestea lui Crin Antonescu nu este doar despre un post de profesor blocat timp de 24 de ani. Este despre un sistem care prioritizează privilegiile în detrimentul meritului, despre o societate care tolerează inechitatea și despre o educație care continuă să fie tratată ca o problemă secundară. Iar întrebarea rămâne: cât timp vom mai accepta astfel de practici?