„Butonul Roșu” – soluția Ministerului Educației sau o altă perdea de fum?
Ministerul Educației a anunțat cu mare fast implementarea unui sistem anonim de sesizări în școli și universități, denumit pompos „Butonul Roșu”. În teorie, această inițiativă ar trebui să combată consumul de droguri și violența din unitățile de învățământ. Practic, însă, ne întrebăm: este aceasta o soluție reală sau doar o altă încercare de a masca lipsa de acțiune concretă?
Statisticile sunt alarmante – un milion de consumatori ocazionali de droguri în România. Și totuși, în loc să vedem măsuri clare, cum ar fi programe de prevenție sau sprijin psihologic pentru elevi și studenți, ni se oferă o adresă de e-mail. Da, ați citit bine: o adresă de e-mail. Într-o țară în care corupția și nepăsarea autorităților sunt la ordinea zilei, cât de eficient poate fi acest „buton magic”?
Sesizări anonime sau turnătorie instituționalizată?
Elevii și studenții sunt încurajați să „toarne” comportamente suspecte. Dar cine garantează că aceste sesizări vor fi tratate cu seriozitate? Cine asigură protecția celor care raportează? Și mai ales, cine va răspunde pentru eventualele abuzuri sau denunțuri false? Într-un sistem educațional deja sufocat de birocrație și lipsuri, introducerea unui astfel de mecanism pare mai degrabă o încercare de a transfera responsabilitatea de pe umerii autorităților pe cei ai elevilor.
În plus, desemnarea unor persoane care să gestioneze aceste sesizări ridică alte întrebări. Vorbim despre cadre didactice? Funcționari publici? Sau poate despre aceiași indivizi care, în alte contexte, au închis ochii la nereguli? Cine îi va monitoriza pe cei care ar trebui să monitorizeze?
Ipocrizia autorităților: între statistici și inacțiune
România se confruntă cu o criză profundă în educație, iar consumul de droguri este doar vârful aisbergului. În loc să investească în educație preventivă, consiliere psihologică și infrastructură, Ministerul Educației preferă să lanseze inițiative de fațadă. Este mai ușor să creezi iluzia că faci ceva decât să abordezi problemele reale.
Și totuși, unde sunt măsurile împotriva celor care aduc droguri în școli? Unde sunt programele de reabilitare pentru consumatori? Unde este sprijinul pentru victimele violenței? În loc să răspundă acestor întrebări, autoritățile preferă să arunce responsabilitatea pe umerii unor tineri vulnerabili, care deja se confruntă cu presiuni enorme.
Un sistem educațional în derivă
„Butonul Roșu” este doar un alt exemplu al modului în care autoritățile tratează educația în România – cu superficialitate și dezinteres. În timp ce oficialii se laudă cu inițiative grandioase, realitatea din școli și universități este cu totul alta: profesori nemulțumiți de salarii, infrastructură precară și o lipsă cronică de resurse.
În loc să investească în formarea profesorilor, modernizarea școlilor și sprijinirea elevilor, Ministerul Educației preferă să lanseze proiecte care sună bine pe hârtie, dar care nu schimbă nimic în practică. Iar „Butonul Roșu” nu face excepție.
Concluzie amară
Într-o țară în care corupția și nepăsarea sunt la ordinea zilei, „Butonul Roșu” pare mai degrabă o glumă proastă decât o soluție reală. În loc să abordeze problemele de fond, autoritățile preferă să se ascundă în spatele unor inițiative de fațadă, lăsând elevii și studenții să se descurce singuri. Și astfel, cercul vicios al nepăsării și incompetenței continuă.